„Spionul” din vestiar**

  • Publicat:
  • Actualizat:

România întâlnește azi Georgia într-un meci contând pentru Cupa
Europeană a Națiunilor la rugby. Meciul e programat la ora 14:00,
pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Rivalitatea sportivă dintre cele două națiuni nu exclude însă
nici relațiile de prietenie dintre câțiva jucători, care, deși sunt
adversari la națională, sunt prieteni la echipa de club. Singurul
rugbist al Farului care evoluează sub tricolor, Daniel Carpo (foto,
cu balonul), împarte vestiarul, la Constanța, cu trei dintre
jucătorii georgieni: Natriashvili, Tavartkiladze și
Samkharadze.

La început a fost greu, ne înțelegeam în rusă, apoi au
început să vorbească românește. Ca popor, se aseamănă cu noi, sunt
veseli, foarte deschiși
„, explică rugbistul. Jucătorul de
linia a treia mărturisește că una dintre cheile meciului va sta
tocmai în prezența acestora pe teren: „Din câte am auzit,
nu vor fi titulari și cred că e o strategie care ne convine.
Astfel, vom sta liniștiți că nu vor înțelege adversarii ce vorbim
pe teren
„.

La ei, rugby‑ul e o religie. La Georgia – Spania vin
15.000 de oameni, la noi rar sunt 2.000 de
spectatori

Daniel Carpo, rugbist român

Georgia este deja calificată la Cupa Mondială din 2011, pe când
România speră în obținerea locului 3, care duce în
recalificări

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×